Fondată de Claudiu Trandafir, expert financiar cu peste 25 de ani de experiență în banking și brokeraj de credite, OferteBancare.ro este o platformă digitală care aduce o schimbare majoră în felul în care românii accesează și compară credite. Dincolo de funcționalitatea de comparator online, platforma oferă consiliere umană, personalizată, printr-o rețea activă de brokeri autorizați, integrați într-un sistem digital de ultimă generație.
„OferteBancare nu e doar o platformă care afișează oferte. Este un instrument digital de consiliere financiară, creat pentru oameni care vor să ia decizii corecte, bazate pe date reale, cu sprijin real”, explică Claudiu Trandafir.
Claudiu Trandafir: OferteBancare.ro unește avantajele creditării digitale cu puterea consilierii reale
Unul dintre obiectivele principale ale platformei este de a digitaliza procesul de creditare fără a elimina componenta umană. Potrivit fondatorului, tehnologia este folosită pentru a simplifica, automatiza și face mai transparentă relația dintre client și bancă, împreună cu sprijinul unui broker de încredere.
„Românii nu trebuie să aleagă singuri între zeci de produse bancare greu de comparat. De aceea am creat o aplicație care face simulări reale, compară condițiile și calculează toate costurile, dar în același timp oferă consiliere gratuită de la un broker cu experiență, care știe cum să explice, să clarifice, să susțină”, spune Trandafir.
Cea mai activă rețea de brokeri financiari din România
Un element definitoriu al platformei OferteBancare este parteneriatul strâns cu cea mai activă rețea de brokeri autorizați din țară. Aceștia sunt pregătiți în cadrul Școlii de Brokeri Kiwi Finance, un program care pune accent pe etică, responsabilitate și comunicare eficientă cu clientul.
„Brokerul nu este un vânzător de produse bancare, ci un aliat al clientului. Este cel care întelege ce vrei, ce poți, și în ce condiții. E acolo să-ți spună „ăsta e creditul potrivit pentru tine”, nu „ești eligibil pentru ce avem noi””, explică Claudiu Trandafir.
Fiecare utilizator care intră pe platformă și completează formularul de simulare este preluat de un broker alocat, care oferă suport personalizat: de la simularea ratelor, verificarea eligibilității și analiza documentației, până la semnarea contractului cu banca.
Tehnologie, transparență și sprijin uman, toate într-un singur loc
Platforma OferteBancare.ro combină o aplicație digitală inteligentă cu un sistem de consiliere umană gratuită, oferind o experiență completă pentru românii care vor să facă o alegere întemeiată.
„Am vrut să fie un loc unde oricine poate să învețe ce înseamnă un credit, ce înseamnă o dobândă fixă, ce e IRCC-ul sau ce costuri ascunse pot exista. Să existe simulatoare, dar să existe și oameni. Pentru că la final, tu, ca român, vrei să știi dacă faci un pas sigur. Nu doar dacă obții aprobarea”, punctează Claudiu Trandafir.
Platforma integrează și un chatbot avansat, care răspunde la întrebări 24/7, dar, dacă este necesar, transferă clientul către un broker dedicat, pentru discuții aplicate.
Ce face ca platforma OferteBancare.ro să fie diferită
- Compară toate ofertele de credit din piața bancară din România, în timp real.
- Oferă simulatoare de rate și calculatoare financiare.
- Permite accesul la brokeri autorizați care oferă consultanță personalizată.
- Procesul este 100% digital, dar cu opțiunea de asistență umană la fiecare pas.
- Este gratuit pentru utilizatori.
Un proiect construit cu gândul la oameni, nu la vânzări
„Nu am construit platforma pentru bănci. Am construit-o pentru oameni. Pentru familii care se uită la un credit ca la o decizie importantă. Pentru tineri care au salarii bune, dar nu știu dacă se încadrează. Pentru cei care vor să împrumute responsabil”, spune fondatorul.
Din acest motiv, OferteBancare nu prioritizează ofertele bancare care plătesc cel mai mult pentru promovare, ci le afișează transparent, obiectiv, în funcție de criterii reale: dobândă, comisioane, flexibilitate, timp de aprobare, condiții de rambursare anticipată.
Ai nevoie de un credit? Nu ești singur
Sprijin digital și uman prin OferteBancare
Vrei să vezi ce opțiuni ai? Intri pe OferteBancare.ro, completezi rapid datele de bază, și sistemul selectează automat ofertele potrivite. Primești o simulare personalizată și intri în legătură cu un broker dedicat, care te ajută să navighezi tot procesul, fără stres.